Zonele industriale – elemente de patrimoniu si potential pentru Bucuresti

Abstract

Industrializarea a inceput in a doua jumatate a sec. al XIX-lea, desfasurandu-se ulterior lent. Acest caracter industrial a luat insa amploare in timpul regimului comunist, fenomenul aducand dupa sine o serie de probleme datorate unui ritm alert, fortat si irational.  În contextul actual, constructiile industriale sunt pe cale de disparitie in tesutul  urban al Bucurestiului, alcatuind o imagine ce  starneste curiozitatea, atat prin aspectul vechi cat si prin starea ridicata de degradare in care se afla.

Acest articol işi propune să analizeze evoluţia dinamică a Bucureştiului din perspectiva industriala, să parcurgă toate etapele evolutiei pentru o mai bună inţelegere a mediului industrial deosebit de interesant al acestui oraş, dar în acelaşi timp îşi propune să analizeze  încercarea dinamică, reuşită sau nereuişită, a “oraşului” în demersul de a deveni un organism compus atât estetic cât şi funcţional.

Kombinat

Cuvinte cheie: Industrializare, patrimoniu, economie, istoric, diagnostic,  tactici de regenerare urbana, impact.

Introducere

Astazi fabricile vechi reprezinta elemente pe cale de disparitie, „ruine ale momentului” (Maria Bostenaru) ce intra in alcatuirea imaginii urbane a Bucurestiului, o combinatie de ,,mort-viu” intre ruinele industriale,constructii infiintate inainte de 1900 si mai noi,1950-1989, ce dau nastere unor serii de intrebari, starnind sau nu interes, reprezentand de fiecare data altceva, in functie de mediul in care sunt discutate/analizate. Starea lor ridicata de degradare ne opreste sa vedem dincolo de imagine si sa le consideram elemente de potential, pentru a le gasi o noua semnificatie in ceea ce priveste dezvoltarea orasului. Cum au aparut aceste cladiri ce nu mai folosesc astazi la nimic, ce a declansat aceasta stare in care se afla acum si care sunt cele mai optime solutii cu privire la aceasta problema, sunt intrebari puse in cadrul acestei lucrari si la care aceasta isi propune totodata sa gaseasca raspunsuri.

Revolutia industriala

.Santierul National al Tineretului Portile de Fier. Inmanarea diplomelor brigadierilor

.Santierul National al Tineretului Portile de Fier. Inmanarea diplomelor brigadierilor

Revolutia industriala a impus un nou mod de a percepe arhitectura, o ruptura in cursul peisajelor traditionale, atat spatiul cat si personajul au forme noi. De aceasta data i se raspunde celui care produce obiectele industrializate, muncitorului, muncii bazate pe putere, agilitate, atentie, disciplina, logicica productiva a fabricii. In contextul industrial, arhitectura porneste de la semifabricat, exclude decoratia sub orice forma, sustine excesul operei serializate, caile de acces si spatiile de deservire. Acest stil a luat amploare mai ales in partea de est a Europei.

In Romania, industrializarea a inceput la mijlocul secolului al XIX-lea (intarziere de aproape un secol fata de statele din Europa de Vest), procesul desfasurandu-se ulterior lent si accelerandu-se in timpul regimului comunist, timp in care noul statut al Romaniei s-a schimbat in cel al unei tari industriale, acest lucru aducand dupa sine o lunga serie de probleme. Principala cauza a acestor probleme a constituit-o chiar ritmul alert in care aceasta industrializare a evoluat, fiind lipsita de ratiune si cumpatare. Nevoia de o mana de lucru care sa sustina imensul efort al industrializarii a dus la dislocarea unei mari parti a fortei de munca, mai exact la urbanizarea fortata.

Noile constructii ce indeplineau nevoile orasenilor au reusit in 20 de ani, prin extindere si prin impunerea unui stil arhitectural total diferit, sa schimbe radical imaginea a cel putin 29 de orase din Romania.

Etapele definitorii ale dezvoltarii peisajului industrial romanesc se suprapun perfect cu urmatoarele perioade: antebelica, interbelica, comunista si postcomunista, structura in care se incadreaza fara discutii si Bucurestiul.

Romania si implicit Bucurestiul, capata o imagine redefinita de industrie prin prezenta furnalelor, prin lipsa decoratiei la nivelul proceselor, printr-o arhitectura a inginerilor, in care elementele structurale au prioritate.

Dezindustrializarea

Procesul dezindustrializarii a inceput intre anii `60 -`70, fiind procesul prin care un stat/regiune trece de la un sistem economic bazat pe industrie la o economie a serviciilor sau a informatiei. In general acest fenomen este specific perioadelor de tranzitie, cand se trece de la un regim politic/economic la altul.

In Romania dezindustrializarea a avut loc dupa 1989, moment in care regimul comunist a fost inlocuit cu cel capitalist. Evident ca acest impact s-a resimtit si la nivelul Bucurestiului, cand diminuarea zonelor industriale active a reprezentat alaturi de suburbanizare, aparitia ghetourilor, cele mai importante trenduri ale dezvoltarii oraselor.

La nivel european, generatia modernistilor a incercat sa suporte urmarile acestui proces, in cele din urma dedicandu-se in totalitate ideii de distrugere a oricarei urme de nostalgie. Fostele situri industriale gazduiesc astazi alte functiuni, de cele mai multe ori culturale, sociale sau in sectorul serviciilor. Au fost initiate, de asemenea, in cadrul multor municipalitati, proiecte ce aveau ca scop plasarea unor centre artistice.

Gare d’Orsay din Paris

Gare d’Orsay din Paris

Gare d’Orsay din Paris, este exemplul unei cladiri salvate in prag de demolare, fiind convertita in 1978 intr-un muzeu de arta impresionista, atragand cu aproximatie 2,5 milioane de vizitatori/an.

O termocentrala dezafectata in 1982 din Londra, ce dateaza de la inceputul secolului, a ajuns sa gazduiasca astazi Galeriile de arta contemporana Tate Modern.

Galeriile de arta contemporana Tate Modern – Londra

Galeriile de arta contemporana Tate Modern – Londra

Romania insa, a ratat aceasta modernitate, nu a reusit nici sa asimileze si nici sa consume acest proiect.

Tarile din Europa de Est si Centrala , au fost grav afectate de dezindustrializare in urma sfarsitului socialismului. Majoritatea spatiilor industriale se afla in zone centrale sau sunt inconjurate de cartiere rezidentiale. In momentul in care aceasta activitate a incetat, ele au fost in cele mai bune cazuri restaurate, ori au fost folosite doar pentru furnizarea deseurilor metalice/caramizilor, ori au cedat terenul altor constructii.

Exceptand sectorul comercial, in Romania, economia formala a suferit o involutie datorata numarului de lucratorilor din cadrul industriei prelucratoare ce a scazut enorm, conform unor date referitoare la ocuparea fortei de munca din anii 1992, 2002 si 2005, aspectul cel mai important fiind acela ca toate localitatile, inclusiv Bucurestiul, au suferit o pierdere severa a industriei. Intre anii 2002 si 2005, alte date afirma cresterea economica generala, cu adaosuri scazute in zona de prelucrare si mai crescute in cea de comert, tranzactii imobiliare, infrastructura si constructii. O ipoteza referitoare la evolutia capitalei o poate constitui faptul ca o parte din industrie a fost mutata in zonele suburbane.

 

 

Grafic 1. Ocuparea forþei de muncã pe ramuri de activitate în Bucuresti, pentru 1992, 2002, 2005

Grafic 1. Ocuparea forþei de muncã pe ramuri de activitate în Bucuresti, pentru 1992, 2002, 2005

 

Astfel, sectorul industrial a devenit in ultimii 20 de ani o parte periferica in cadrul dezvoltarii capitalei. Constructiile industriale, care candva constituiau repere ale Bucurestiului se dizolva in anonimat, intr-un ritm alert, simtindu-se dorinta de a urma cumva modelul altor orase din Europa ori din SUA. La noi fenomenul dezindustrializarii s-a desfasurat, le fel ca cel al industrializarii, intr-un ritm alert, ,,impur”. Conform unui recensamant din 2007, 1 fabrica din 5 a fost demolata total/partial si numai una din 3 mai functiona. Astfel, intre anii 1992 si 2002, numarul fabricilor a scazut la aproape jumatate.

Pe langa caracterul economic, dezindustrializarea mai poate fi privita si ca un fenomen cultural, atata timp cat stimuleaza preocupari artistice, modificari ale tesutului urban si ale cadrului social, astfel, sensurile sale se schimbandu-se in functie de mediul in care este discutata. Pentru cei din domeniul arhitecturii, al urbanismului, fabricile ating problema esteticului, a functionalului, a patrimoniului. Pentru cei implicati in domenii artistice, ruinele reprezinta o sursa de inovare, o metafora, spre deosebire de firmele imobiliare care au asupra lor o viziune a absentei.

Diagnostic

In prezent, majoritatea spatiilor industriale sufera un tranzit accelerat, fiind prevazute cu anunturi de inchiriere. In general aceste spatii sunt folosite in aria industriei prelucratoare (50%) sau a serviciilor, a comertului, transportului si comunicatiilor. Unele dintre acestea s-au transformat in cladiri in stil nou, dar nu asa cum fusese planificat initial.

Grafic 2. Situaţia existentă şi tendinţele de evoluţie ale zonelor industriale din Bucureşti la nivelul anului 2012

Grafic 2. Situaţia existentă şi tendinţele de evoluţie ale zonelor industriale din Bucureşti la nivelul anului 2012

Astazi simtim o puternica tendinta de a plasa industria in zonele periferice, de a-i gasi alt loc in afara de centrul orasului, lucru ce a dus atat la refunctionarea anumitor spatii (in special servicii), cat si la aparitia terenurilor virane, situri a caror functiune inca nu este decisa, dar care adapostesc riunele industriale.

Kombinat

Kombinat

Cel mai trist este faptul ca aceste constructii de otel si de beton, prevazute cu structuri metalice fracturate, cu planuri in cadere, zac parasite si astazi, ,,ghetoizate in urbele noastre” (Revista Kombinat), intr-un joc de umbre si lumini, reflectate in oglinzi de apa de ploaie. Nimeni dintre aceia ce reprezentau o parte constituenta a fabricii nu mai pare interesat de patrimonializarea lor, nici muncitorii, pentru care industria insemna locul muncii, nici proprietarii, pentru care reprezenta motorul profitului. Singura clasa care ar beneficia de aceasta conservarea lor este cea medie, a serviciilor si birocratiei, care vad astazi, intr-o maniera educata, esenta fabricii ca o metafora a trecutului, materializata in volume apasatoare dar fermecatoare prin autenticitatea lor.

Ca ne place sau nu, aceasta imagine a irecuperabilului, aceste bucati de trecut pe langa care trecem nestiutori, nepasatori, neatenti, pe care mitul industrializarii, filtrat de regimul comunist, le-a lasat, fac parte astazi, alaturi de casele boieresti din Oltenia si Muntenia si de manastirile din Moldova, din patrimoniul tarii. Ruinele industriale, lipsite de ornamente, oglindesc un trecut al omului obisnuit, o perioada de tranzitie, putand fi considerate obiecte ale istoriei, spre deosebire de monumentele arhitecturale. Ele nu pot avea niciodata valoarea de monument, insa cea de patrimoniu este evidenta. Aceste ruine industriale pot naste oricand analize care sa aiba la baza reincorporarea, reagregarea si insertia lor. Este bine stiut faptul ca majoritatea obectelor ce isi pierd functiunea initiala, isi gasesc o altfel de valoare, mai ales estetica, prin reinterpretare si decupaje si este foarte probabil ca aceste ramasite industriale sa reprezinte elemente de potential, din care sa se poate naste o noua abordare a mediului edificat.

Kombinat

Kombinat

Prin suprafetele sale intinse, prevazute cu deschidere si lumina, cladirea industriala reprezinta prin esenta un capital dar si o imagine monotona si dezumanizanta, datorata principalelor caracteristici: elementele structurale dominante si „lipsa scarii umane”(Tarbujaru D.). Are insa o calitate rara si de o mare importanta: flexibilitatea utilizarii. In cazul constructiilor industriale este vorba atat de conservare cat si de conversie, acest proiect ghidandu-se in special dupa parametrii functionali.

Principalele linii ce trebuie trasate in vederea reabilitarii acestor spatii sunt:

  • analiza siturilor,
  • identificarea, definirea, rrevitalizarea fragmentelor valoroase,
  • conectarea acestora la timpul prezent.

Zonele industriale analizate si propuse pentru revitalizare:

[tab name=”Uzinele Malaxa / Faur”]

Localizat in partea de est a Bucurestiului, in cartierul 23 August, situl pe care sunt amplasate aceste constructii industriale este delimitat de 2 bulevarde importante: Basarabia in partea de nord si 1 Decembrie in partea de sud. Acest ansamblu de 90ha a fost fondat in 1921 de catre Nicolae Malaxa (de unde si fosta denumire) si a reprezentat locul fabricarii unora dintre cele mai bune motoare ale industriei romanesti: locomotive cu aburi, trenuri, locomotive hidraulice diesel, vagoane cisterna s.a.

Atat cadrul natural (spatii verzi variate si alei), cat si accesibilitatea buna (accesul la Dunare prin Portul Oltenita dar si legatura cu centrul istoric al orasului – statia terminus Bucuresti-Titan) reprezinta elemente de mare potential ale sitului contribuind la cresterea interesului pentru valorificarea sa.

Din punct de vedere arhitectural, ansamblul, conceput de arhitectul Horia Creanga, apartine stilului modernist si este prevazut cu un acces monumental, ce face trimiteri la stilul ArtDeco. Iluminarea este asigurata de geamuri vitrate, de mari proportii, care, alaturi de ritmul pilonilor de caramida sporesc verticalitatea imaginii.

Din punct de vedere functional, ansamblul este in parte activ, gazduind inca sectorul industrial, dar si servicii, chiar si locuire. Cu toate acestea se creaza incompatibilitati functionale mari la nivel de vecinatati, intre spatiile industriale si functiunea ce inconjoara intreaga zona, locuirea.

Analiza urbanistica uzinele Malaxa

Atat starea de degradare a cladirilor, activitatile ce se desfasoara in zona, directia de dezvoltare a circulatiilor, a populatiei, cat si igiena locului, au contribuit la transformarea acestui spatiu intr-unul cu un grad mare de poluare. Se simte nivelul scazut al calitatii mediului specific zonei, datorat si lipsei de interes fata de acesta, manifestat inclusiv de cei ce locuiesc aici.

[/tab]
[tab name=”Ansamblul industrial Industriilor-Preciziei”]

A doua zonă, ce face obiectul studiului de caz este ansamblul industrial situat in partea de vest a Bucurestiului, delimitat de Bd. Timișoarei in partea de sud, Depoul Militari si Strada Preciziei in nord, Centura București in partea de vest, iar in partea de est de strada Valea Cascadelor.

Ansamblul Industiilor-Preciziei este alcătuit din numeroase construcții parazit ce deservesc vecinătățiile la nivel de servicii precum depozite, sedii tipografii, ateliere de reparații sau desfacere diferite echipamente, obiecte, etc.

In figura de mai sus se observa faptul ca intre ansamblul industrial de mari proportii si locuirea care se desfasoara la est de aceasta se creaza incompatibilitati functionale. Calitatea mediului este de aceasta data mult mai scazuta, datorandu-se atat acestor incompatibilitati cat si starii avansate de degradare a cladirilor in care se desfasoara locuirea sau care sunt lipsite de orice activitate.

Analiza urbanistica ansamblu Industiilor-Preciziei

Atat mediul cat si faptul ca se afla in partea periferica a Bucurestiului au dus la numarul extrem de scazut al populatiei dar si la subutilizarea ei.

Este evident ca in cazul in care nu se vor lua masuri pentru cresterea interesului in ceea ce priveste aceasta fosta zona industriala, ea va ramane dedicata strict activitatilor care se mai desfasoara inca in prezent.

[/tab]
[tab name=”Zona Basarab-Orhideea”]

A treia zona, propusă spre revitalizare urbană este reprezentată de secvența Griviței-Orhideea. Deși, în cazul Grivița-Orhideea procesul de dezvoltarea și regenerare își face simțită prezența pe segmentul Orhideea în deosebi, zona Grivița Locomotive ar putea deveni parte conexă prin reconversia unor imobile și inserția anumitor spatii specifice menite să revigoreze comunitățile.

Analliza zonala pod Grivitei Orhideea
[/tab]
[end_tabset]

BIBLIOGRAFIE

1. Ioan A., Otoiu A.N., Chelcea L., Simion G. (2007), Kombinat. Ruine industriale ale epocii de aur, Bucuresti, Igloo, Bucuresti
2. Valentin Maier (2009), Industrializarea Romaniei >> Sursa online
3. Mirea D. (2012), Metode de evaluare a efectelor reconversiei peisajului industrial în starea mediului municipiului Bucureşti-Rezumatul tezei de doctorat, Bucuresti
4. Radulescu I. (2003), Studiu de reconversie a uzinelor “Faur” (fostele uzine Malaxa) din Bucureşti în parc industrial, în cadrul noului plan de urbanism, Bucuresti >> Sursa online
5. Chelcea L. (2009), O antropologie a dezindustrializarii, Urbanismul2009 (3septembrie): 70-75.
6. Andrei R. (2013), Argumente pentru conversia cladirilor industriale, Arhitectura2013 (Nr.4): 130-133
7. Chelcea L. (2008), Bucureştiul postindustrial. Memorie, dezindustrializare şi regenerare urbană, Bucuresti, Editura Polirom, Bucureşti
8. Bostenaru M. (2011), Destruction: The Impact of Catastrophic Events on Architecture. Safeguarding the Memory of Ruins by Photography, e-conservation2011( Nr. 20 ) 67-81.
9. Zachi A. (2004), Culoare si ironie, Arhitext2004 (5mai) 59-61.
10. Tarbujaru D. (2008), Conversia constructiilor industriale, Revista Constructiilor2008 (37mai): 110-111
11. Poenaru F., Guga St., Troc G., Petrovici N., Buier N., (2009), Regenerare urbana si spatii industriale >> Sursa online

Bookmark the permalink.

Comments are closed